Blog

La CONSTANȚA chiar și atunci CÂND CĂȘTIGI PROCESUL, PLĂTEȘTI PĂRȚII ADVERSE CHELTUIELI DE JUDECATĂ. LA CONSTANȚA CÂND CÂȘTIGI, PIERZI! DREPTATEA HALUCINANTĂ PRIVITĂ CU OCHII JUDECĂTORILOR DIN D

S-a întâmplat la Judecatoria Constanța când prin Hotărârea nr. 215/12.01.2023 pronunțată în Dosarul nr. 30604/212/2021 instanța a admis cererea de chemare în judecată în sensul că a obligat pârâta Marina Surf Serv SRL la plata de despăgubiri către reclamanţi în cuantum de 200 lei reprezentând prejudiciu material, respectiv în cuantum de 2000 lei (câte 1000 lei pentru fiecare reclamant) reprezentând prejudiciu moral.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi până la concurenţa sumei celei mai mici în cuantum de 3000 lei și a obligat pârâta la plata către reclamanti la sume reprezentand cheltuieli de judecată infime, în cuantum de 636,1 lei reprezentând cheltuieli de transport si 620 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (120 lei) şi cheltuieli cazare (500 lei).

Pârâta nu a fost mulțumită, așa că a declarat apel. Deși inițial reclamanții nu au declarat apel, față de apelul înregistrat de Marina Surf Serv SRL au promovat și reclamanții apel incident, strict cu privire la partea din hotărâre privind cheltuielile de judecată motivând în principal astfel, citez:

„Considerăm hotărârea instanței de fond netemeinică și nelegală numai în ceea ce priveste partea de Hotărâre prin care instanța de fond a reținut ca fiind făcută dovada cheltuieilor de către pârâta și mai mult a și dispus compensarea cheltuielilor de judecată și nu a dispus acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, așa cum aceste cheltuieli au fost solicitate și dovedite de reclamanți în fața instanței de fond.

I. Motive de admitere a apelului incident.

Chestiune prealabilă:

Prin Decizia nr. 14/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 din Codul de procedură civilă, apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.

Potrivit art. 453 din Cod pr. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată

„(1)Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.„

Acest text de lege consfinţeşte regula că partea care a câştigat procesul are dreptul de a recupera de la partea adversă cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în acel proces (constând în taxa judiciară de timbru, onorariul apărătorului ales, onorariul pentru efectuarea unei expertize, transport, cazare etc.), iar dreptul său poate fi valorificat fie în cadrul acelui litigiu, fie pe cale separată.

În cauză, reclamanții am câştigat procesul care a făcut obiectul dosarului nr. 30604/212/2021 al Judecătoriei Constanța, iar apelanta-pârâtă Marina Surf Serv SRL este partea care a pierdut acel proces în accepţiunea art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel că trebuie să plătească.

Așa cum a statuat și ÎCCJ prin Decizia nr. 911/2021 onorariul de avocat este datorat și în raport cu o solutie de admitere în parte a actiunii, întrucât indiferent de solutia de admitere în tot sau în parte a actiunii, aceasta cheltuiala ar fi putut fi eventual redusă exclusiv pe temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care enumera criteriile ce trebuie avute în vedere, respectiv valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfașurată de avocat, iar nu în raport cu soluția de admitere în tot sau în parte a demersului judiciar.

Mai ales că nouă nu ni s-a respins niciun capăt de cerere sau vreo parte a acțiunii, ci doar câtimea prejudiciului a fost modificată de instana de judecată, dar culpa procesuală a pârâtei este de 100%. Fără comportamentul pârâtei față de noi, acest proces nu ar fi existat, prin urmare trebuie să ni se acorde toate cheltuielile ocazionate de acest proces, întrucât nu ne aflăm în situația că am mai solicitat ceva pentru care cererea s-a considerat netemeinică, răspunderea pârâtei fiind angajată.

Astfel, compensarea cheltuielilor de judecată în condițiile în care apelanta-pârâta a pierdut procesul nu are un suport legal, întrucat numai apelanta-pârâtă se află în culpă procesuală, reclamanții promovând o acțiune admisibilă și întemeiată, reducerea cuantumului daunelor morale nefiind de natură a se reține că reclamanții suntem în culpă procesuală, atâta vreme cât aceste daune se acordă strict la aprecierea judecătorului, fiind vorba doar de câtimea lor.

Oricum, dovada cheltuielilor de judecată nici măcar nu a fost făcută de către pârâtă în fața instanței de fond.

Astfel, în fața instanței de fond, cu ocazia concluziilor orale am solicitat întanței de judecată să respingă cheltuielile pârâtei pentru simplul considerent că, în la detaliile de plată este scris ”onorariu elvira„. Ori, această mențiune nu reprezintă o dovadă pentru plata onorariului de avocat în cadrul acestui dosar. Astfel, pe lângă faptul că se vede că e ceva formal, se trage concluzia că au fost trimisă o sumă de bani doamnei avocat Elvira, fără să se menționeze contractul de asistență sau dosarul de instanță sau factura în condițiile în care în cauză este pârâtă și se știa numărul dosarului.

Chiar dacă Factura depusă la dosar are menționat numărul de dosar și contract, aceasta nu face dovada plății, ci poate face cel mult dovada datoriei.

Prin urmare, atâta vreme cât între Factura și dovada de plată nu se poate face o legătură care să ducă la identificarea fără dubii a dovezii de plată aferente Facturii emisă de avocat câtre pârâtă, dovada cheltuielilor de judecată a fost reținută în mod greșit de instanța de fond ca fiind făcută.

Plata denumită „onorariu elvira„ poate reprezenta orice plată, inclusiv onorariu aferent unei consultații/opinii juridice care să nu fi avut vreo legatură cu prezenta cauză.„

Cu toate acestea, instanța de apel, după ce a plimbat apelurile pe la mai multe complete aproape 2 ani de zile, în data de 19.09.2024 a admis apelul declarat de Marina Surf Serv SRL și a respins apelul incident declarat de apelanţii-reclamanți în dosarul civil nr.30604/212/2021. A schimbat în parte sentinţa atacată, după cum urmează: – Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere formulat de reclamanţii în contradictoriu cu pârâta MARINA SURF SERV S.R.L., privind acordarea daunelor morale. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate, în măsura în care nu contravin deciziei de faţă. Obligă pe intimaţii-reclamanți să achite apelantei MARINA SURF SERV S.R.L., suma de 3.070,00 lei, cu titlul cheltuieli de judecată în apel. Cu recurs, în termen de 30 de zile, de la comunicare. Hotarâre 902/2024 19.09.2024.

În traducere liberă, INSTANȚA DE APEL a menținut în sarcina Marina Surf să restituie suma de 200 lei, dar reclamanții trebuie să achităm 3.070 lei cu titlul de cheltuieli de judectă.

STRIGĂTOR LA CER sau CONTRADICȚIE COLOSALĂ: Deși instanța de apel a considerat că instanța de fond a procedat în mod corect atunci când a compensat cheltuielile de judecată, în apel A UITAT să le mai compenseze, desi apelul Marina Surf a fost ADMIS ÎN PARTE, doar în ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale!

S-a decis înregistrarea recursului, sperând că poate instanța de recurs observă aberațiile juridice pronunțate de cele două instanțe inferioare în grad.

Astfel, în recurs s-a arătat, pe scurt, următoarele, citez:

„Prezentarea motivelor de recurs:

a) Decizia este nelegală pentru faptul că s-au încălcat sau s-au aplicat greșit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală prevăzute art. 1349 Cod civil și s-au aplicat greșit cele privind răspunderea contractuală, respective art. 1350 Cod civil:

Tribunalul reține că a fost o răspundere contractuală față de faptul că s-a eliberat bon fiscal, în condițiile în care am fost obligați să plătim suma de 200 de lei prin constrângere. Spre titlu de exemplu, este ca și cum tribunalul ar ratifica ca fiind existent un contract când un taximentrist a obligat un om să achite o sumă pe care nu trebuia să o achite, sub pretenția falsă că l-a plimbat cu mașina și apoi emite un bon fiscal. Emiterea bonului fiscal este acoperirea faptei în acest caz. În fapt, reprezentanții persoanei juridice erau supărați că în acea zi, fiind ultima zi de concediu, reclamanții nu le-au mai plătit prețul pe o zi la șezlonguri, care era considerabil.

În acest caz, fapta, în integralitatea sa, atrage răspunderea civilă delictuală, deoarece fapta de constrângere și obligare a plății unei sume pe care pârâta nu avea dreptul să o încaseze, excede cu evidență instituției răspunderii contractuale, fiind o faptă ilicită.

Extras Cod civil:

Răspunderea delictuală

Art. 1.349. - (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabileşte prin lege specială.

Răspunderea contractuală

Art. 1.350. - (1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Din aceste texte de lege rezultă că răspunderea nu este contractuală; faptul că s-a eliberat un bon fiscal pentru o sumă cerută abuziv nu poate da caracter de obligație contractuală faptei ilicite. Pârâta nu este în situația că nu și-a respectat doar vreo obligație contractuală, aceea ar fi fost doar dacă ne cereau bani de sezlog în zona lor legală de acțiune și nu ne-ar fi dat sezlong, iar totul s-ar fi redus la aceasta, fără constrângeri, fără hărțuiri sau obligări. Dar pârâta, prin reprezentanți, a profitat de faptul că administra acea porțiune de plajă, pretinzând nelegal că are dreptul să ceară bani pe zona unde în fapt nu avea voie să ceară și obligându-ne să plătim, prin constrângeri și amenintări. Asta pe lângă faptul că nu avea dreptul să solicite sume de bani pentru cearceafuri, pentru că nu aveau prețuri afișate.

b) Decizia este nelegală pentru faptul că s-au încălcat sau s-au aplicat greșit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală prevăzute de art. 1349 și art. 1373 Cosd civil:

Comitentul trebuie să răspundă pentru prepus deoarece toate acțiunile acestuia au vizat mărirea nelegală a patrimoniului persoanei juridice. Prin urmare angajatul a acționat spre a obține beneficii pentru societatea comercială prin fapte delictuale și astfel prejudiciul moral trebuie acoperit de către societatea comercială.

Nu are importanță că instanța de fond a reținut răspunderea civilă delictuală a persoanei juridice pentru fapta proprie și a constatat prejudiciul. Noi nu aveam de ce să atacăm sentința pe partea de faptă delictuală, fiindu-ne favorabilă, se constatase existența prejudiciului. În plus, chiar și răspunderea pentru fapta proprie are sens, deoarece persoana juridică este o entitate virtuală, care nu are ființă în plan material și acțiunile căreia întotdeauna sunt materializate prin reprezentanti persoane fizice, care dispun de un corp material.

Dacă instanța de apel considera altfel, trebuia ca în calea devolutivă să constate angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, mai ales că noi am invocat-o în cererea de chemare în judecată, dar nicidecum să motiveze că dacă instanța de fond a constatat că e vorba de fapta proprie a societății, trebuie respinsă cererea de daune.

Nelegalitatea deciziei constă în încălcarea normei de drept material care dispune asupra răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, pe care instanța de apel a refuzat să o aplice, deși a fost invocată în cererea de chemare în judecată, motivând restrictiv, că nu a comis fapta comitentul, deși este mai mult decât evident că fiind vorba de o persoană juridică, deci virtuală, în plan real doar o persoană fizică comite fapta în numele acesteia. În subsidiar, nelegalitatea constă și în aplicarea greșită a normei de drept material prin aceea că a persistat în considerarea făcută de instanța de fond, că este vorba de răspunderea pentru fapta proprie a persoanei juridice și că astfel, nu există faptă sau prejudiciu din partea pârâtei.

De asemenea, societatea comercială ar trebui să restituie și suma de 200 lei tot în baza răspunderii civile delictuale deoarece chiar ANPC a amendat pârâta în urma sesizării noastre, pentru că a constatat că la acel moment nu avea dreptul să încaseze bani pentru cearceafuri pe plajă deoarece nu avea preț afișat nici pe plajă și nici pe site. Afișarea a făcut-o pârâta ulterior controlului ANPC. Prin urmare și la acest aspect s-au încălcat și aplicat greșit normele de drept material.

Faptul că noi am invocat în subsidiar și răspunderea contractuală, era dreptul nostru de persoane prejudiciate, să încercăm orice pârghii legale, neștiind dinainte viziunea instanțelor de judecată. Dar asta nu înseamnă că trebuie să se profite de acest aspect tocmai ca să se facă pierdută o faptă ilicită care a făcut să sufere doi adulți, dar mai ales un copil.

Noi ne-am adresat instantelor de judecată cu speranța unei soluții corecte, instanțe care nu numai că pot face dreptate în cazuri de abuzuri de acest fel, dar au rol educational în societatea românească, fiecare hotărâre influențând comportamentul cetățenilor în viitor.

Admiterea apelului societății pârâte poate reprezenta, într-o notă metaforică, pentru a sublinia pericolul unor astfel de motivări, faptul că dacă angajatul societății de pe plajă vine și ne dă una în cap, dar apoi emite bon fiscal, răspunderea este contractuală. Apoi, același angajat vine martor și spune că noi l-am agresat pe el și nu invers și este din nou crezut pe cuvânt.

c) Decizia este nelegală pentru aceea că s-au ignorat dispozițiile legale referitoare la referitoare la buna credință, respectiv art. 14 Cod civil:

Conform art 14 alin 2 Cod civil ”Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară”,or, în cauză s-a dovedit acționarea cu rea-credință a pârâtei și în cadrul acestui proces precum și anterior, când a acționat vătămător asupra noastră prin angajați și atunci când ne-a emis bonul fiscal.

Dovada contrară cerută de lege există și constă în faptul că s-a dovedit prin controlul ANPC că ne-au încasat suma de bani în mod nelegal, din planșele depuse la dosar rezultă că nu aveau dreptul ca în locul în care ne-am aflat să ne solicite bani pentru cearceaf, iar doar din coroborarea acestor două probe rezultă că am fost siliți să achităm ceea era nelegal să încaseze, rezultând astfel și că au exercitat anumite acțiuni asupra noastră.

Din nou într-o notă metaforică, dacă cineva este lovit și nu aduce probe ca filmări etc, nu înseamnă că nu l-a lovit agresorul, ci probele trebuie extrase din împrejurări..

Rezultă vădit din celelalte probe că noi am fost amenințați și agresați verbal, nu era obligatoriu ca agresorul ce a acționat în numele societății să recunoască asta. Din simplul fapt că am făcut plângere la ANPC rezultă că noi am fost cei agresați și obligați să plătim ce nu trebuia, fapt confirmat de soluția ANPC, în sensul că încasarea era nelegală.

Or, atât timp cât există proba incontestabilă că s-a făcut o încasare nelegală, prin act emis de autoritate publică, iar partea vătămată declară că pentru a obține această încasare reprezentanții societății pârâte au recurs la fapte delictuale, este mai mult decât evident, depășindu-se cu mult prezumția, că s-a produs o faptă ilicită și un prejudiciu.

Deși Tribunalul reține că angajatul societății pârâte este cel despre care reclamanții au menționat că este cel care i-a amenințat și agresat verbal și i-a obligat să plătească un preț, Tribunalul a permis în calea devolutivă de atac ca varianta făptuitorului, sub pretenția de a fi martorul comitentului, să fie varianta agreată de justiție, deși existau probe că lipsește buna-credintă a pârâtei, pe parcursul întregului litigiu, din momentul în care acesta s-a născut, respectivde la obligarea noastră de a plăti o sumă pe care nu aveau dreptul să ne-o ceară, prin amenințări și hărțuire.

Astfel, în dosar este prezentă o anomalie judiciară car nu ar fi trebuit să existe: cel care a actionat în numele societătii pârâte în momentul comiterii faptei în dosar a avut calitatea de martor a persoanei juridice pârâte.

E aproape ca și cum ar fi audiat ca martor infractorul la propria sa judecată pentru o faptă penală.

Noi nu aveam de ce să criticăm soluția din fond în acest sens, având în vedere că instanța ne-a admis cererea de chemare în judecată și a constatat prejudiciul moral.

Astfel că, dacă tribunalul a avut altă viziune referitoare la analiza existenței faptei și a prejudiciului, trebuia să constate că acea persoană nu avea cum să fie martor, nu se cheamă agresorul ca martor pentru ca mai apoi să se considere în baza mărturiei acestuia că nu a existat fapta sau prejudiciul. Noi ne-am opus și la fond la audierea acestei persoane care este exact cel care ne-a obligat să plătim, care ne-a agresat verbal și ne-a amenințat.

Instanța de apel a găsit o formulă care ne întristează, precum și îngrijorează ca și jurisprudență: a păstrat viziunea instanței de fond că ar fi răspundere pentru fapta proprie, dar a înlăturat prejudiciul pe motiv că nu a comis pârâta. Or, dacă nu a comis fapta pârâta, aceasta trebuie să răspundă pentru prepus, iar dacă a comis trebuia să acopere prejudiciul.

d) În ceea ce privește onorariul de la fond, reclamanții am câştigat procesul care a făcut obiectul dosarului nr. 30604/212/2021 al Judecătoriei Constanța, iar apelanta-pârâtă Marina Surf Serv SRL este partea care a pierdut acel proces în accepţiunea art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel că trebuie să plătească.

Nouă nu ni s-a respins la fond niciun capăt de cerere sau vreo parte a acțiunii, ci doar câtimea prejudiciului a fost modificată de instanța de fond, dar culpa procesuală a pârâtei este de 100%. Fără comportamentul pârâtei față de noi, acest proces nu ar fi existat, prin urmare trebuie să ni se acorde toate cheltuielile ocazionate de acest proces, întrucât nu ne aflăm în situația că am mai solicitat ceva pentru care cererea s-a considerat netemeinică, răspunderea pârâtei fiind angajată.

Astfel, compensarea cheltuielilor de judecată în condițiile în care cererea noastră este întemeiată, nu are un suport legal, întrucat numai pârâta se află în culpă procesuală, reclamanții promovând o acțiune admisibilă și întemeiată, reducerea cuantumului daunelor morale nefiind de natură a se reține că reclamanții suntem în culpă procesuală, atâta vreme cât aceste daune se acordă strict la aprecierea judecătorului, fiind vorba doar de câtimea lor.„

SOC ȘI GROAZĂ – PE SCURT: LA REVEDERE CONSTANȚA, PE AICI NU SE MAI TRECE, NICI MĂCAR PE MALUL MĂRII!!!!

Față de recursul promovat, în data de 19.02.2025, CURTEA DE APEL CONSTANȚA l-a respins ca nefondat și a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

În final, pentru CURAJUL de a cere o suma ÎNCASATĂ ABUZIV, de la o firmă din Constanța, CURTEA DE APEL CONSTANȚA MI-A DEMONSTRAT CĂ POT SĂ RECUPEREZ ACEASTA SUMA DE 200 LEI, INCASATĂ ABUZIV DE MARINA SURF, DAR TREBUIE SĂ ACHIT, PRACTIC, DE 25 DE ORI MAI MULT, RESPECTIV SUMA DE 5.070 LEI, CU TITLUL DE CHELTUIELI DE JUDECATĂ, la care se adaugă cheltuielile cu taxe de timbru etc..

Vă doresc sejur plăcut la Constanța! 😊